Reduceri!

600 de sfaturi pentru vânători

Prețul inițial a fost: €15.99.Prețul curent este: €9.99.

Vânătoarea este o îndeletnicire ancestrală, care a asigurat practic nu doar evoluţia, ci şi supravieţuirea rasei umane. În prezent, noţiunea de vânătoare practicată de oameni se referă la acţiunea efectuată în condiţiile legii, spre deosebire de braconaj, în care se obţin aceleaşi efecte, dar în mod ilegal.

Categorii: ,

Cartea de faţă se doreşte un ghid atât pentru vânătorii începători, aflaţi la primele încercări cinegetice, cât şi pentru cei avansaţi, care cu siguranţă doresc să-şi perfecţioneze tactica de vânătoare şi să acumuleze cunoştinţe noi.

Pas cu pas, cititorii sunt introduşi în această lume – atât de veche şi în acelaşi timp mereu surprinzătoare – prezentându-li-se, pentru început, instrumentarul de vânătoare şi echipamentul de care au nevoie, inclusiv întreţinerea acestora, precum şi instrucţiuni de ochire şi de tragere eficiente. Un capitol aparte se ocupă de momeli şi capcane pentru vânat, descriindu-se mai multe tipuri de chemători pentru vulpi şi mistreţi.

N-au fost uitate sfaturile referitoare la menţinerea rezistenţei şi a tonusului vânătorului angajat la drumuri lungi şi riscante prin pădure sau pe terenuri dificile, şi nici noţiunile legate de tratarea şi păstrarea îndelungată a trofeelor de vânătoare. Îngrijirea câinilor de vânătoare în timpul „misiunii” constituie subiectul unui capitol aparte.

Într-un stil savuros, autorii dezvăluie o serie de trucuri pe care le pot aplica vânătorii pentru a-şi face viaţa mai uşoară în mijlocul naturii şi totodată pentru a eviscera vânatul şi a conserva în mod optim carnea de vânat.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care scrii o recenzie pentru „600 de sfaturi pentru vânători”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

COS DE CUMPARATURI
Emilia Suciu
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.