“Fredrik Backman este autorul meu preferat deoarece are un stil unic de a te face sa plângi și sa razi in același timp, unde personajele lui își trăiesc viața ca și noi, încercând sa meargă mai departe, sa lupte și sa-și îndrepte Greșelile.
Dacă ar fi sa recitesc vreodată ceva, cu siguranța Backman ar fi primul!
Vă las mai jos recenziile mele la cărțile citite de la acest autor.
“Bunica mi-a zis să-ți spun ca-i pare rau”, prima mea conexiune cu Backman.
Am început aceasta carte cu puțin timp înainte sa intru în concediu, apucasem decât vreo 30-50 de pagini să citesc, lucrând mai mult în acea perioada dar mi-au fost de ajuns sa aștept cu sufletul la gura concediul astfel încât sa pot continua acest minunat roman. De când am ajuns în oraș, am știut ca finalul trebuie sa îl aflu pe o bancă, cât mai sus, la salină și așa a și fost.
Deși cartea are aproape 500 de pagini și “m-am speriat” cumva că nu o sa reușesc sa o citesc într-un timp rezonabil , auzind numai laude despre ea, nu i-am putut rezista și bine am făcut.
Pentru ca am vrut tare sa fiu cat mai puțin online, am citit cam jumătate din drumul de 500 de km și de fiecare data când eram în mașină nu ratam ocazia, ma bucuram de orișicât apucam sa “prind” din ea , era ca un “drog” deja.
Am râs și am plâns la aceasta carte, uneori schimbând stările la câteva secunde, este o carte extraordinara pe care o recomand tuturor, indiferent de genul preferat. O carte care nu te lasă sa îți pierzi curajul de a visa Și care te face sa îți imaginezi ca poți fi și tu o bunica/un bunic pe jumătate cât aceasta bunică nebunatică și inteligentă. În același timp poți fi și Elsa retrăind Copilăria.
Cartea prezintă aventurile nepoatei Elsa ca într-un basm, Bunica inventand o limba secretă și un ținut imaginar pentru ea, personajele din ținut fiind nimeni altcineva decât vecinii ei din scara, lucru care îl afla mai târziu.
Te ține în suspans cu fiecare pagina răsfoită și îți dorești sa trăiești în povestea lor cât mai mult timp.
“Orice copil de șapte ani are dreptul la supereroi. Și cu asta, basta! Și cine nu-i de acord e bătut in cap de-a binelea! “
“Un bărbat pe nume Ove”
Cartea am început-o marți în drum spre aeroport chiar dacă este groasa având peste 400 de pagini, scrisul este mare astfel încât se citește repede și ușor.
Ove este un bărbat de 59 de ani, văduv, care a avut o viața nu tocmai ușoară și care urăște lumea modernă , cum au ajuns oamenii sa nu mai aibă habar de cum se repara un lucru, sa parcheze o mașina cu spatele sau alte lucruri. La fel de mult urăște “cămășile albe”, pe cei care le poarta pentru ca i-au pus piedici de-a lungul vieții sale în mai multe situații.
Soția lui era opusul, ea era o optimista convinsă, el cel mai morocănos om, prietenii lor nu reușeau sa înțeleagă cum de s-au “găsit” ei sa fie împreuna 
Dupa moartea soției lui, Ove nu se mai regăsește în aceasta lume si caută să se reîntâlnească cu ea într-un mod cat mai “eficient” . Parvaneh, o iraniancă gravidă cu cel de-al treilea copil, căsătorită cu un suedez, se mută în casa de peste drum cu copiii ei și schimba planurile lui Ove.
Cartea este o lecție de viața as spune, de multe ori catalogam un om după aparențe fără sa știm ce se ascunde de fapt în spatele comportamentului său. “Un bărbat pe nume Ove” poate fi oricine din jurul nostru , poate chiar unul dintre noi.
La fel ca și la celalalt titlu, am râs și plâns la aceasta carte, merita citită .
“Scandalul”
Cartea am citit-o desigur, in concediu, așa am simțit, pentru ca numai el ma poate face sa rad și în secunda următoare sa plâng, sa ma “stoarcă” cumva de sentimente.
Am fost câteva zile plecată din oraș, o parte din carte am citit-o la aceeași salina și în același oraș unde am citit o parte din “Bunica mi-a zis sa-ți spun ca-i pare rău”, o carte perfecta ca și celelalte.
Cu stitlul lui autentic de scris, acest roman m-a învățat cateva lucruri despre hochei și mi-a trezit curiozitatea asupra acestui sport, așa că musai voi urmări un meci.
Orașul Björnstad (orașul ursului) se “stinge” încet, fabricile se închid pe rând, oamenii pleacă, rata șomajului e tot mai mare așa că locuitorii își pun speranța in hochei, in faptul ca echipa juniorilor va câștiga concursul național și așa, politicienii ar investi într-un liceu sportiv în acel oraș, și nu în cel vecin cum au de gând, jucatori importanți din țara s-ar muta acolo din cauza liceului și așa ar atrage sponsorizări pentru un patinoar nou, drumurile s-ar reface, s-ar construi poate un mall și vor crea noi locuri de muncă.
Echipa ajunge sa câștige semifinala așa că cel mai bun jucător dă petrecere la el acasă, părinții fiind plecați din oraș. Maya îndrăgostită fiind de acest băiat, Kevin, ia și ea parte la petrecere împreuna cu Ana, cea mai buna prietena a ei.
Urca să-i arate Kevin etajul și așa ajung in pat sărutându-se, Kevin merge mai departe dar Maya vrea sa se oprească încercând sa-i spuna ca este virgina. El nu o asculta ajungând sa o violeze.
Amat, îndrăgostit fiind de Maya, urca sa o caute și așa vede toată scena. Maya reușește sa fuga dar viața ei nu va mai fi la fel.
Oamenii vor sa vadă doar varianta lui Kevin, ca ea a vrut și ca nu a obligat-o nimeni, doar el este “incapabil de așa ceva”.
Despre Amat ar fi multe de spus, despre cum se lupta sa devină un hocheist foarte bun, deși echipamentul lui este de mult uzat și patinele îl strâng, cum își dorește ca intr-o zi sa ajungă cineva pentru ca mama lui, Fatima, sa nu mai fie nevoită sa lucreze având dureri mari de spate, tatăl lui murind în război pe când băiatul era micuț. Totuși, când îi se oferă sansa la o viața mai buna, primind mama lui un loc de munca de birou, acesta alege calea cea corecta nu cea ușoară.
O carte care ridică multe întrebări din diferite teme: diferențele sociale, violul, politica etc.
Ultimele 2 nopți doar protagoniștii cărții i-am visat și aștept cu mare drag sa citesc continuarea cărții, la momentul potrivit. Pentru ca deși îl ador pe Backman, nu vreau sa citesc rapid toate cărțile lui, ci sa mă bucur cât mai mult Timp de el.
“…Cultură înseamnă, in aceeași măsura, ceea ce încurajam și ceea ce permitem”.