Jurnalul fericirii este in egala masura o opera de bilant existential, dar si una conturind devenirea si cristalizarea unei constiinte-in toate componentele ei: teologica si morala, civica si politica, estetica etc.
Am intrat in inchisoare orb (cu vagi strafulgerari de lumina, dar nu asupra realitatii, ci interioare, strafulgerari autogene ale beznei, care despica intunericul fara a-l risipi) si ies cu ochii deschisi; am intrat rasfatat, razgaiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemultumit, ies cunoscand fericirea; am intrat nervos, suparacios, sensibil la fleacuri, ies nepasator; soarele si viata imi spuneau putin, acum stiu sa gust felioara de paine cat de mica; ies admirand mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies impacat: cu cei carora le-am gresit, cu prietenii si dusmanii mei, ba si cu mine insumi. – N. Steinhardt
